Dzain îşi privea Adepţii la lucru cu o inexplicabilă iritaţie. Nu îi făcea plăcere să urmarească coasele care curmau vieţi într-un ritm lent , dar eficace. Nefericiţii cu care se luptau nu aflaseră că un necromant nu se atacă cu o ceată, nici cu o bandă, nici cu o legiune, nici măcar cu o armată! E nevoie de un asasin versat care să îi ucidă Adepţii departe de el, împiedicându-l să le recupereze sufletele. Aşa se întâmplase cu precedenţii doi, ucişi de un mercenar tocmit de chiar căpeteniile tribului său, sătule de morţile provocate în zadar, doar pentru perfecţionarea unui tânăr înzestrat cu un dar ciudat, acela de a guverna suflete damnate. Nimeni nu ştia că erau suflete care îl conduceau şi pe el, preluau controlul şi îi foloseau corpul pentru a-şi vedea împlinite tot felul de dorinţe, unele înalte, altele perverse, altele sângeroase, după care-l părăseau dezorientat, cu o oboseală rece curgându-i prin vene. Îi trebuia ceva timp să se refacă si erau clipele pe care le ura cel mai mult. Se întâmpla asta la început, când îşi descoperea
darul şi nu ştia încă să-şi
foloseasca puterile...

"Visul necromantului"
Djibrail