Anunţă ceva ziua în care tânarul a urcat pe munte, spre un destin urât ca un coşmar pe care nu-l înțelegi.
Se rostogoleau pe panta sorții fapte mai
presus de înțelegerea mea, târau după
ele suflete, minți, le rupeau în
prăvălirea lor şi bucățile plângeau în
bălți sărate prin care călcam încă,
ramâne pe noi sarea lacrimilor şi nu
ştim să-i citim înțelesul...
Privesc azi muntele, pe care l-am iubit o viață, din el ne-am tras, pentru el am trăit, dar muntele nu spune nimic, e doar o linişte şi e un frig. Mă învăluie, mă îmbrățisează, sunt peste tot, afară şi în mine, zidul cade, e frig, prea frig şi liniştea.... Prea târziu înteleg...S-a întunecat a moarte!
"Clipa de dinaintea morții"
Saga "Șoaptele pădurii"
Kaddir
